Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

carrefout botosani

Părerea preconcepută (dar greşită) a unor persoane privind ineficienţa angajaţilor unei firme de securitate şi încrederea că nu vor fi prinse, a făcut ca  lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani să fie solicitaţi să intervină de şapte ori, în luna ianuarie 2014, la supermarketul Carrefour din municipiul Botoşani, unde mai multe persoane care au încercat să înşele vigilenţa agenţilor de pază, au fost reţinute de aceştia şi predate jandarmilor.

Într-un caz, o fată şi doi băieţi, după ce şi-au satisfăcut pofta de dulce consumând o cutie cu batoane Kinder, au vrut să plece şi cu ceva suveniruri , respectiv o trusă de machiaj şi o apă de toaletă, bineînţeles, uitând să le plătească.

Cu altă ocazie, un bărbat a ,,servit” în linişte două sticluţe de coniac de 200 de ml , fiind observat la timp însă de agenţii de pază ai supermarketului, care şi-au făcut datoria şi i-au atras atenţia că băuturile alcoolice consumate în exces, în special în interiorul magazinului,  dăunează grav sănătăţii.

O femeie care avea în portofel 500 de euro s-a gândit că nu ar fi rău dacă şi-ar schimba husa uzată a telefonului mobil cu una nouă şi nu foarte scumpă, de doar 80 de lei. Nu s-a arătat prea surprinsă când a fost întrebată de ce nu a plătit contravaloarea acesteia, susţinând că a fost o tentaţie de moment.

Pofta de cremwurşti a adus-o în atenţia agenţilor de pază pe o altă femeie, care mai dosise în buzunare şi un bec, că doar nu putea să citească la lumânare. Pentru faptele săvârşite, le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, dosarele fiind înaintate parchetului competent teritorial să soluţioneze cazurile.

Din cele constatate de jandarmi, se încearcă sustragerea în special a produselor alimentare şi cosmetice, dar ne facem datoria şi reamintim cetăţenilor care se ocupă cu astfel de îndeletniciri că pedeapsa pentru furtul calificat este cuprinsă între 3 şi 15 ani, conform prevederilor Codului Penal.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

carrefout botosani
DorohoiNews.ro, 29-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și caută persoane serioase și motivate pentru ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro