Femeie amendată de jandarmi după ce a provocat un scandal în spital

13 mai 2014, Infractional
Femeie amendată de jandarmi după ce a provocat un scandal în spital

Jandarmii au intervenit ieri după-amiază, la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Mavromati, pentru aplanarea unui scandal provocat de o femeie în vârstă de 43 de ani.

Cadrele medicale au fost nevoite să solicite prezenţa jandarmilor, deoarece femeia a adresat injurii, a tulburat ordinea şi liniştea publică prin strigăte şi ţipete şi a răsturnat instrumentarul medical aflat în camera de tratament.

Motivul pentru care s-a comportat în acest fel a fost nemulţumirea legată de tratamentul primit, femeia solicitând medicilor un alt tratament, pe care îl considera necesar.

Pentru faptele săvârşite, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani i-au aplicat o amendă în valoare de 3000 de lei, conform prevederilor legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!