Dorohoian depistat de polițiști la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice

14 sept. 2014, Infractional
Dorohoian depistat de polițiști la volan deși se afla sub influența băuturilor alcoolice

Vineri 12 septembrie, în jurul orei 13.05, a fost oprit în trafic, pe strada Slt. Sorin Dumitraș din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat de 44 ani, din municipiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro