Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_01

Un camion plin cu sfeclă s-a răsturnat, miercuri, 10 decembrie, în jurul orei 11:00, pe drumul dinspre Dorohoi, spre Botoșani, în localitatea Dealu Mare.

Șoferul a pierdut controlul asupra autotrenului, a intrat în balans și s-a răsturnat în afara părții carosabile, remorca în partea stângă, iar capul de autotren s-a desprins și a ajuns tot în afara părții carosabile dar pe partea dreaptă. Toată încărcătura camionului a ajuns pe marginea drumului. Traficul nu a fost grav afectat, circulația desfășurându-se totuși pe un singur sens de mers. În urma accidentului, nimeni nu a fost rănit.

Conducătorul autotrenului înmatriculat în Suceava, Cristi L. din comuna Cristinești în vârstă de 39 de ani, a fost testat cu etilotestul rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_01Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_02Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_03Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_04Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_05Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_06Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_07Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_08Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_09Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_10Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_11Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_12Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_13Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_14Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_15Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_16Accident camion rasturnat Dealu Mare - Dorohoi_17Accident camion rasturnat Dealu Mare Dorohoi - rezultat etilotest
DorohoiNews.ro, 10-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

11.12.2014 la 08:25

poate politia rutiera pune radarul si pe spiru haret unde este limitare de viteza,.....cei cu camioanele si nu numai trec cu VITEZA....HO...HO...HO!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi

Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi
Buletin găsit la cafeneaua CAF Dorohoi. Documentul, pe numele Chilici Cristian, poate fi recuperat de ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro