În noaptea de sâmbătă spre duminică., în jurul orei 01.30, C. G. de 74 ani, din comuna Dimăcheni, a fost depistat de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoşani.
Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, acceptând ulterior procedura recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauze se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.



















