Tânăr rămas fără permis pentru conducere sub influenţa alcoolului

22 mai 2015, Infractional
Tânăr rămas fără permis pentru conducere sub influenţa alcoolului

G.A. de 26 ani, din comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani a fost depistat miercuri 20 mai 2015, în jurul orei 23.25,  în timp ce conducea un autoturism pe DC 61, în localitatea Stâncești, judeţul Botoşani.

Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeaşi seară, în jurul orei 22.00, S.I. de 54 ani, din oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, în localitatea Flămânzi.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei
   
În cauze continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

Sursa: DorohoiNews.ro