Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

arestat1

Autorii mai multor fapte de tâlhărie au fost identificaţi şi reţinuţi de poliţiştii botoşăneni. În ziua de 28.01.2011, în urma investigaţiilor şi a probatoriului administrat de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au fost identificaţi H. ALEXANDRU de 23 ani şi T. DRAGOŞ de 21 ani, ambii din municipiul Botoşani, primul dintre cei doi săvârşind în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, pe raza municipiului Botoşani, 5 infracţiuni de tâlhărie, la una dintre  acestea participând şi T. DRAGOŞ.
   Astfel, în seara de 24.11.2010, în jurul orei 19.40, H. ALEXANDRU, întrebuinţând acte de violenţă, i-a sustras lui B. M. de 18 ani, din municipiul Botoşani, două telefoane şi un portmoneu, în timp ce partea vătămată se deplasa pe o alee din zona Bisericii Cuvioasa Paraschiva din municipiu.
   În seara de 27.12.2010, în jurul orei 20.15, H. ALEXANDRU i-a sustras poşeta unei minore de 16 ani ( D.C., din municipiul Botoşani), în timp ce partea vătămată se afla în faţa unui bloc de locuinţe, pe strada Primăverii din municipiu.
   De asemenea, în seara de 01.01.2011, în jurul orei 20.30, tot prin acte de violenţă, tânărul i-a sustras lui A. S. de 42 ani, din municipiul Botoşani, o poşetă, în timp ce partea vătămată se  deplasa pe strada Primăverii.
   Împreună cu T. DRAGOŞ, în seara de 05.01.2011, în jurul orei 21.00, H. ALEXANDRU i-a sustras lui S. B. de 23 ani, din municipiul Botoşani, un telefon mobil şi poşeta, în timp ce aceasta se afla pe strada Gheorghe Filipescu din municipiu. Activitatea infracţională a tânărului a culminat cu fapta comisă în seara de 21.01.2011, în jurul orei 19.40, când, folosindu-se de un cuţit pentru a o ameninţa şi agresa pe Ţ. D. de 15 ani, din muncipiu, i-a sustras acesteia un telefon mobil. Prejudiciul cauzat în urma comiterii celor cinci infracţiuni a fost parţial recuperat.
    Vineri, 28.01.2011, faţă de cei doi autori poliţiştii au dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore în arestul IPJ Botoşani.
În ziua de 29.01.2011 cei doi au fost prezentaţi Parchetului pe pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de  sesizare a instanţei de judecată în vederea arestării preventive.
    Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a admis propunerea, iar Judecătoria Botoşani a emis pe numele inculpaţilor mandate  de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

arestat1
DorohoiNews.ro, 30-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro