Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copil molestat

Caz revoltător petrecut într-o comună din județul Botoșani după ce o copilă de numai 8 ani a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost abuzată de un bărbat în vârstă de 59 de ani.

Fetița provine dintr-o familie cu venituri modeste, care mai are șase copii. Trăind mai mult din mila consătenilor, fetița a mers în data de 8 august 2015 la o mătușă, iar de la aceasta a plecat la o altă femeie din sat pe care să o ajute la treburile gospodărești pentru o bucată de pâine.

În drum spre casa femeii, copila s-a întâlnit cu Ioan H., de 59 de ani, în mintea căruia încolțiseră gânduri bolnave de cum a văzut fata. Sub pretextul că vrea să îi dea ceva, a invitat-o în casă, iar când s-a văzut singur cu minora a încuiat ușa și a abuzat-o. După acestea, copila a fugit într-un suflet acasă și i-a povestit mamei ce i s-a întâmplat. Femeia a sunat imediat la 112, iar bărbatul de 59 de ani s-a trezit cu polițiștii la poartă, fiind ridicate mai multe probe.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Botoşani, care au dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, el fiind acuzat de viol.

UPDATE: Ancheta derulată de oamenii legii în acest caz din Coșula scoate la iveală noi detalii. Joi dimineaţa, poliţiştii au reţinut-o pentru 24 de ore pe mama copilei şi pe o mătuşă a minorei, existând suspiciunea că abuzul asupra copilei ar fi avut loc cu acordul celor două femei.

În cursul zilei de astăzi ele vor fi prezentate în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. între timp, patru fraţi ai copilei de 8 ani au ajuns în grija celor de la DGASPC Botoşani.

„În ziua de 11 august 2015, Judecătoria Botoșani a admis cererea Parchetului și a dispus arestarea preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravantă. Ulterior s-a dispus extinderea cercetărilor față de mama minorei și o consăteancă pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol în fomă continuată întrucât din formele administrate reise că fapta s-a comis în mod repetat cu știrea acestor două persoane care au fost reținute în cursul zilei de miercuri urmând a se pune în discuție în cursul zilei de astăzi eventualitatea unei propuneri de arestare preventivă”, a declarat pentru stiri.botosani, procurorul Nicoleta Arpinte, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

SURSA: stiri.botosani.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

copil molestat
DorohoiNews.ro, 13-08-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.08.2015 la 11:58

intr-o tara bananiera in care mafia politica si financiara conduc destinele unei natiuni, unde regii (puscariabili) fac legile, supusi sint copiile lor! cum e sacul asa si peticul! revoltator dar pe citi din noi ne intereseaza incotro se indreapta viitorul acestei natiuni?

13.08.2015 la 15:48

chinuit ,taiat cu lama sipus sare ,legat si tarat pe asfalt

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi
caut loc de munca in dorhoi sa imprejurimi,detin permis categoria b,sunt o persoana muncitoare.telefon: ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro