Conducători auto beţi, depistaţi în trafic de poliţiştii botoșăneni

17 aug. 2015, Infractional
Conducători auto beţi, depistaţi în trafic de poliţiştii botoșăneni

J. B. de 24 ani, din localitatea Mitoc, judeţul Botoşani la data de 16.08.a.c., în jurul orei 01.40,  a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 24C, în localitatea de domiciliu.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeaşi dată, în jurul orei 17.15, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţionala din municipiul Botoşani, Z. V. de 61 ani, din municipiul București.

Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

C. L. de 29 ani, din comuna Nicşeni, judeţul Botoşani, în noaptea de 16/17.08.2015, în jurul orei 01.40,  a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Aprodu Purice din municipiul Botoşani. Bărbatul avea o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor trei conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauze se efectueaza cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Sursa: DorohoiNews.ro