Trei persoane accidentate în urma unei manevre greșite

17 mai 2016, Infractional
Trei persoane accidentate în urma unei manevre greșite

Luni seară, în jurul orei 22.40, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoşani, V. C.  de 26 de ani, din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani, posesoare permis de conducere emis de autorităţile din Noua Zeelandă, s-a înscris în efectuarea unui viraj, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism taxi, condus de A. N. de 49 de ani, din municipiul Botoşani.

În urma impactului dintre cele două vehicule, ambii conducători auto, cât şi un pasager din autoturismul taxi, au suferit vătămări corporale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluţie procedurală.

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!