Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

razie politie

Ieri, 04 august, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Botoşani au organizat, în mai multe localităţi din judeţ, acţiuni pe linia combaterii faptelor antisociale şi creşterii gradului de siguranţă publică.

Activităţile s-au desfăşurat în anumite intervale orare, pe raza comunelor Tudora si Vorona (intervalul orar 07.00 - 11.00) și Stăuceni, Blândesti, Gorbănesti (intervalul orar 20.00 – 02.00); poliţiştii au vizat îndeosebi prevenirea şi combaterea faptelor cu violență generate de consumul de alcool, impunerea normelor rutiere și combaterea comerțului ilicite cu produse accizabile.

Poliţiştii au legitimat peste 120 de persoane şi au controlat în trafic 54 de vehicule. 9 persoane au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice. Au fost de asemenea verificaţi 34 de agenţi economici.

Cu prilejul acţiunii au fost dispuse 33 de sancţiuni contravenţionale cu amenzi însumând 21.115 lei. Cele mai multe abateri constatate au vizat încălcarea normelor de comerţ şi a regulilor privind circulaţia pe drumurile publice.

A fost de asemenea confiscată în numerar suma de 569 de lei, precum şi diferite mărfuri pentru care agenţii economici nu deţineau documente legale, în valoare de peste 700 lei.

Acţiunile poliţiştilor s-au desfăşurat suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente. La acestea au participat şi lucrători din cadrul IJJ Botoşani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

razie politie
DorohoiNews.ro, 05-08-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi

Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi
Căutăm femeie pentru îngrijire bătrână, în Dorohoi. Program 24 cu 48 ore. Oferim ...

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard

Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard
Ofer spre închiriere garsonieră situată pe Bulevard, în spatele magazinului Rotaru. Este ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro