Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

medic de familie arestat

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti şi a celor din cadrul IPJ Neamţ, joi 29 martie, au pus în aplicare 7 mandate de percheziţie, dintre care 4 la sediile unor societăţi comerciale şi 3 la domiciliile unor persoane, într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că în perioada 2016-2017, o femeie de 44 de ani, din judeţul Botoşani, în calitate de medic de familie, a prescris şi eliberat în fals reţete medicale compensate pentru pacienţii de pe listele sale, reţete care au fost ulterior folosite de o altă femeie de 29 de ani, administrator la o unitate farmaceutică, la Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani pentru obţinerea ilegală a sumelor compensate de la bugetul de stat.

De asemenea, în baza unor documente justificative false, aceasta a solicitat la Casa de Asigurări de Sănătate şi a decontat ilegal servicii medicale neprestate în mod real către pacienţi.

Totodată, în sarcina administratorului s-a reţinut faptul că în aceeaşi perioadă, a solicitat decontarea reţetelor medicale compensate, prescrise şi eliberate în fals de către medicul de familie, consemnând fictiv pe reţete cu privire la eliberarea medicamentelor.

Pentru a justifica la Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani eliberarea medicamentelor aferente reţetelor false, femeia de 29 de ani a consemnat în fals că a fost  împuternicită de către titularii de reţete, precedând în acest mod în cazul a 333 reţete emise în anul 2016 şi 470 reţete medicale emise în anul 2017.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 846.000 de lei.

Cele două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în Cenreul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de obţinerea ilegală de fonduri şi fals intelectual, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

medic de familie arestat
DorohoiNews.ro, 30-03-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro