Tânăr urmărit la nivel național reținut în piața centrală din Dorohoi

31 mar. 2018, Infractional
Tânăr urmărit la nivel național reținut în piața centrală din Dorohoi

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi au depistat vineri, 30 martie 2018, în piaţa centrală un tânăr de 19 ani, din comuna Dimăcheni, urmărit la nivel naţional.

Faţă de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive în lipsă, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, distrugere şi furt.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.

Sursa: DorohoiNews.ro