O femeie din localitatea Şendreni, comuna Frumuşica, a solicitat, marţi, 12 aprilie 2011, ajutorul echipajului SMURD Botoşani după ce a fost muşcată de o pisică. Profira L., în vârstă de 75 de ani, a povestit paramedicilor că animalul a muşcat-o de mâna dreaptă în timp ce aceasta încerca să o alunge de pe o fereastră. Incidentul s-a petrecut la primele ore ale dimineţii. În jurul orei 15.28, când a văzut că mâna dreaptă a început să se umfle, femeia a sunat după ajutor. Paramedicii i-au dezinfectat rana, au pansat-o şi au transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. (DorohoiNews.ro)
Articole similare
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România. În data de 06 noiembrie 2026, în jurul orei 23:30, în...
La data de 07 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă, emis de Judecătoria Dorohoi, pe numele unui tânăr, din localitatea Dorohoi. Tânărul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile...
La data de 08 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, în comuna Tudora, un autoturism condus de către un tânăr, de 27 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea...
La data de 08 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 31 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și...



















