Dorohoian ajuns la spital în urma unui accident de circulație

26 apr. 2011, Infractional
Dorohoian ajuns la spital în urma unui accident de circulație

Poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi luni 25 aprilie 2011, în jurul orei 14.20, cu priviere la faptul că pe strada Spiru Haret din municipiu s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit că la 25.04.2011, în jurul orei 14.13, P. MARCEL de 43 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu bicicleta  pe strada Spiru Haret din municipiu, pe direcţia Horlăceni – Dorohoi, ajungând pe o porţiune de drum în pantă, pe fondul unor defecţiuni la sistemul de frânare al bicicletei, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi cade pe carosabil, accidentându-se.
 
Fiind transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul municipal Dorohoi, bărbatul a fost ulterior transferat pentru investigaţii amănunţite la Spitalul Judeţean Botoşani.
 
Conducătorul bicicletei nu purta elemente de protecţie în momentul producerii accidentului. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro