Femeie ranită după ce mașina în care se afla a derapat și a zburat într-un gard

11 ian. 2019, Infractional
Femeie ranită după ce mașina în care se afla a derapat și a zburat într-un gard

Un tânăr de 23 de ani din oraşul Săveni care se deplasa, joi 10 ianuarie, în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29, pe relaţia Săveni-Botoşani, din cauza neadaptării vitezei de mers la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.

În urma impactului a rezultat rănirea unei femei de 29 de ani, pasageră pe scaunul dreapta faţă. Aceasta a fost trasnportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!