Șofer fără permis prins în timp ce conducea o mașină cu numere de înmatriculare expirate din anul 2018

11 mar. 2019, Infractional
Șofer fără permis prins în timp ce conducea o mașină cu numere de înmatriculare expirate din anul 2018

Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, duminică 10 martie, au oprit pentru control pe raza comunei Todireni un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani din aceeaşi localitate.

Cu ocazia verificărilor s-a constatat că plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate din anul 2018, iar conducătorul auto nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: DorohoiNews.ro