Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

beat-etilotest

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, joi 20 iunie, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani, din municipiul Dorohoi.

Întrucât acesta se afla într-o vădită stare de ebrietate s-a încercat testarea alcoolscopică, însă acest lucru nu a fost posibil, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

În aceeași zi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Dorohoi. 

Conducătorul auto a refuzat testarea alcoolscopică, fiind  condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

beat-etilotest
DorohoiNews.ro, 21-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



LICITAȚIE PUBLICĂ

DelGaz

PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitor sală croit, pentru numerotare

SC din Dorohoi angajează muncitor sală croit, pentru numerotare
S.C. EUROPANT BT S.R.L. DOROHOI, angajează MUNCITOR SALĂ CROIT pentru NUMEROTAT. Relații la telefon: ...

Atelier Baby Shop Dorohoi angajează om la sala de Croit

Atelier Baby Shop Dorohoi angajează om la sala de Croit
Atelier de croitorie și confecții Baby Shop, angajează om pentru sala de Croit. Condiții de muncă ...

SC de construcții angajează muncitori calificați și necalificați

SC de construcții angajează muncitori calificați și necalificați
Societate de construcții angajează muncitori calificați și necalificați, cu carte de muncă, salariu ...

Fabrică de cherestea angajează tâmplari, muncitori calificați și necalificați

Fabrică de cherestea angajează tâmplari, muncitori calificați și necalificați
Fabrică de cherestea din Botoșani, angajăm tâmplari, muncitori calificați și necalificați. ...

Fabrică de produse lactate angajează personal

Fabrică de produse lactate angajează personal
Fabrică de produse lactate din Pascari, Dorohoi, angajează personal. Relații la sediul societății ...

SC din Dorohoi angajează electrician

SC din Dorohoi angajează electrician
Societate Comercială din Dorohoi angajează electrician de forță pentru siloz cereale. Se oferă salariu ...

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar

Angajăm îngrijitor sau îngrijitoare și bucătar
Asociația „Dă Speranță Vieții” Dorohoi angajează trei pesoane pentru următoarele posturi: 2 ...

SC angajează muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic

SC angajează muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic
Angajăm muncitori pentru echipe de montaj gazon sintetic. Relații la telefon: 0741273552

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari

SC angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri - fierari
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează maistru, mecanici utilaje, instalatori și dulgheri-fierari ...

SC angajează inginer instalații și inginer constructor

SC angajează inginer instalații și inginer constructor
Societatea Comercială Ludwig Pfeiffer angajează Inginer instalații, Inginer constructor, pentru execuție ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro