Șoferiță începătoare se răstoarnă cu mașina, o fată de 18 ani rănită, conducătoarea auto a PĂRĂSIT locul accidentului

30 oct. 2019, Infractional
Șoferiță începătoare se răstoarnă cu mașina, o fată de 18 ani rănită, conducătoarea auto a PĂRĂSIT locul accidentului

În timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean DJ 282 B, o tânără de 19 ani din oraşul Flămânzi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se în afara acesteia.

În urma producerii accidentului, a rezultat rănirea unei tinere de 18 ani, pasageră în vehicul, aceasta fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Ulterior, conducătoarea auto a părăsit locul evenimentului, sesizând organele de poliţie în jurul orei 20:30.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Sursa: dorohoinews.ro