Pieton accidentat de un șofer neatent

27 nov. 2019, Infractional
Pieton accidentat de un șofer neatent

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, marți 26 noiembrie, de către un bărbat de 62 de ani, din localitatea Stăuceni, cu privire la faptul că a accidentat o persoană în timp ce se deplasa cu autoturismul. 

Din cercetările efectuate de către polițiști s-a stabilit următoarea situație de fapt:
Apelantul, în timp ce se afla cu autoturismul pe strada Ion Pillat, a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure, moment în care a acroşat  un bărbat de 64 de ani, care se afla pe partea carosabilă, în spatele autoturismului. După producerea accidentului, conducătorul auto a preluat victima și a transportat-o la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, ulterior acesta revenind la locul faptei și sesizând organele de poliție cu privire la cele întâmplate. Ambii au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, în cazul victmei rezultând o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: dorohoinews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!