Accident produs pe fondul neacordării de prioritate. Unul dintre șoferi era băut

25 feb. 2020, Infractional
Accident produs pe fondul neacordării de prioritate. Unul dintre șoferi era băut

La sediul Biroului Rutier Botoşani, luni 24 februarie, s-au prezentat doi conducători auto, în vederea soluţionării unui accident rutier soldat cu pagube materiale, produs în aceeaşi zi pe strada Independenţei din municipiul Botoşani.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat că un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism şi intenţiona să iasă dintr-o parcare, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe strada Independenţei de o femeie de 47 de ani. În urma impactului a rezultat avarierea celor două vehicule, fără victime omeneşti.

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, respectiv 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului. Ulterior, el a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro