Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

tigarete de contrabanda

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 4.460 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 62.000 de lei.

În data de 21 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani și cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. 

În jurul orelor 23:25, au fost observate, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, mai multe persoane care se deplasau dinspre zona cu locuinţe a localităţii Teioasa către câmpul din marginea localităţii, transportând în spate colete voluminoase.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și s-au îndreptat către interiorul localității. La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 89.200 de ţigarete (4.460 de pachete), în valoare de 62.440 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În urma extinderii verificărilor, a fost identificat R.A., cetăţean român în vârstă de 18 ani, suspect a fi implicat în activitatea de contrabandă. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

tigarete de contrabanda
DorohoiNews.ro, 23-03-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este profund îndurerat de vestea ...

Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi organizează concurs pentru un post de îngrijitoare clădiri. Vezi detalii!

Școala Gimnazială Nr.1 Dorohoi organizează concurs pentru un post de îngrijitoare clădiri. Vezi detalii!
Şcoala Gimnazială Nr.1 Dorohoi, cu sediul în Dorohoi, strada Stroe Buican nr.2, județul Botoşani, ...

Primăria Dimăcheni organizează concursuri pentru posturile de secretar general și consilier compartiment agricol

Primăria Dimăcheni organizează concursuri pentru posturile de secretar general și consilier compartiment agricol
Avand in vedere prevederile: H.G. NR.611/2008,pentru aprobarea normelor privind organizarea  si ...

SC din Dorohoi angajează doi mecanici auto și un necalificat

SC din Dorohoi angajează doi mecanici auto și un necalificat
SC REM KAR PRESTIGE SRL ANGAJEAZA ÎN DOROHOI 2 MECANICI AUTO cu minimă experiență 1 NECALIFICAT ...

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează referent și economist

Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi angajează referent și economist
Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi scoate la concurs postul de referent și economist. Relații la telefon: ...

Angajez finisor-pregătitor (femei) pentru atelier tâmplărie

Angajez finisor-pregătitor (femei) pentru atelier tâmplărie
Angajez finisor-pregătitor (femei) pentru atelier tâmplărie, condiții bune de lucru și salariu ...

Societate comercială angajează operator calculator (evidență primară)

Societate comercială angajează operator calculator (evidență primară)
Societate comercială cu profil agricol angajează operator calculator (evidență primară). Informații ...

SC angajează mecanici agricoli cu experiență

SC angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații la ...

Societate comercială angajează electromecanic

Societate comercială angajează electromecanic
Societate comercială cu profil agricol angajează electromecanic cu experiență. Informații la telefon ...

Fermă din Dorohoi angajează electrician de forță

Fermă din Dorohoi angajează electrician de forță
Ferma vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează electrician ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro