Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Tigari de contrabanda_

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 6000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 60.100 de lei. Pentru reținerea țigaretelor a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă.

În data de 26 martie 2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi și cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. 

În jurul orelor 20.35, au fost observate mai multe persoane care se deplasau din marginea localității Pomârla către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugit în pădurea din apropiere. Deoarece persoanele nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase patru focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.

La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 120.000 de ţigarete (6.000 de pachete), în valoare de 60.100 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Tigari de contrabanda_
DorohoiNews.ro, 28-03-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajăm șofer taxi!

Angajăm șofer taxi!
Căutăm șofer serios, responsabil și punctual. Program flexibil. Câștiguri avantajoase. Condiții ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Căutăm doamnă pentru menaj

Căutăm doamnă pentru menaj
Cautam doamna pentru menaj la o casa+ curte, cu experienta in treburile casnice (curatenie, calcat, etc), ...

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”

SC BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE PIZZA”
Societatea Comercială BOSYBET STAR SRL solicită autorizație de mediu pentru obiectivul „LINIE ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de colegul George Grădinariu ...

Vând casă

Vând casă
Vând casă la gri, str. Cuparencu, Dorohoi, 100 mp utili, 2 dormitoare (unul cu dressing), living, ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând teren intravilan centrul satului Popeni.1500 mp.Telefon 0757689162

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro