Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Biroul Rutier 2 2021-07-31 at 22.03.44

Sâmbătă 31 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat o acțiune în municipiul Botoșani și în comunele din apropierea municipiului, în care s-au înregistrat accidente grave în primele 6 luni ale anului curent, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru creșterea gradului de disciplină în trafic. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 14.000 de lei, dintre care 12 sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 4 sancțiuni pentru faptul că autovehiculele nu aveau efectuată inspecția tehnică periodică. De asemenea, au fost reținute 2 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare. 

În data de 1 august 2021, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, pe arterele pe care au fost înregistrate accidente rutiere în prima parte a anului curent, pentru prevenirea și combaterea acestora și pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 17.000 de lei, 8 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constatate două infracțiuni în flagrant delict. 

Exemple:
Polițiștii rutieri au oprit pentru control, în comuna Albești, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
 
Polițiștii rutieri au oprit pentru control, pe Drumul European DE 58, în localitatea Frumușica, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Biroul Rutier 2 2021-07-31 at 22.03.44Biroul Rutier  2021-07-31 at 22.03.49Biroul Rutier 2021-07-31 at 22.03.44 (1)Biroul Rutier 3 2021-07-31 at 22.03.48Serviciul Rutier 2021-08-02 at 07.37.19Serviciul Rutier 2021-08-02 at 07.37.44Serviciul Rutier 2021-08-02 at 07.38.00
DorohoiNews.ro, 02-08-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro