Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Monofilament

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au depistat, pe suprafața râului Prut, peste 1200 de metri de plasă monofilament, care a fost îndepărtată de pe luciul de apă. 

La sfârșitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca - I.T.P.F. Iaşi în cooperare cu A.N.P.A., au executat mai multe misiuni de patrulare pe râul Prut, cu ambarcaţiile din dotare, cu scopul de a verifica dacă pe luciul de apă sunt montate plase monofilament, cu ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege. 

Pe timpul misiunilor, colegii noștri au observat că pe luciul de apă sunt montate plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 1200 metri, de tip monofilament, ce aveau ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege. Polițiștii de frontieră au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, iar peştii prinşi în ele au fost redaţi mediului natural acvatic. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Monofilament
DorohoiNews.ro, 31-10-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar
Societate Comerciala din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar. Ralații la telefon: ...

Închiriez apartament cu 3 camere

Închiriez apartament cu 3 camere
Închiriez apartament semidecomandat cu 3 camere. Apartamentul este complet mobilat si utilat.pentru ...

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat
Vând apartament cu trei camere semidecomandat, utilat, mobilat cu îmbunătățiri, etaj 2. ...

Vând porc

Vând porc
Vând porc. Are în jur de 120 -130 kg Ibănești .relații la nr 0757191824

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
OFER SPRE INCHIRIERE AP. 2 CAMERE CARTIER DOJA COMPLET MOBILLAT SI UTILAT REL. LA TEL. 0744182328

Caut bonă

Caut bonă
Cautam bona pentru baietel de 7 ani. Program 7.15 - 17.30 . Duminica zi libera. relatii 0740014001

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor. Se oferă contract ...

Spațiu de închiriat în Dorohoi

Spațiu de închiriat în Dorohoi
Ofer spre închiriere spațiu cu suprafața de 300 mp Spațiul este situat în Dorohoi ,strada ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in cautarea unui loc de munca . jobul dorit .agent vanzari credite ,asigurari, telefonie , tv , ...

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati
Vând teren intravilan de vanzare situat in Dorohoi(Trestiana), strada Ardeal-utilitati. 3 parcele ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro