Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, marți 2 noiembrie, pe strada Popa Șapcă, din municipiul Botoșani, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă.
În urma verificărilor efectuate a fost stabilită identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea indicată fiind de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, autoturismul nu era asigurat și avea inspecția tehnică periodică expirată, motiv pentru care, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 2.300 de lei, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.