Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

alcool la volan

La data de 9 noiembrie 2021, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Vetereanilor, din municipiul Botoșani, a avut loc un accident de circulație, fără victime, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului. 

Echipajul de poliție direcționat la fața locului, a stabilit faptul că un tânăr de 31 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Veteranilor, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile. 

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. 

Conducătorul auto a fost testat vu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

alcool la volan
DorohoiNews.ro, 10-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar
Societate Comerciala din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar. Ralații la telefon: ...

Închiriez apartament cu 3 camere

Închiriez apartament cu 3 camere
Închiriez apartament semidecomandat cu 3 camere. Apartamentul este complet mobilat si utilat.pentru ...

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat
Vând apartament cu trei camere semidecomandat, utilat, mobilat cu îmbunătățiri, etaj 2. ...

Vând porc

Vând porc
Vând porc. Are în jur de 120 -130 kg Ibănești .relații la nr 0757191824

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
OFER SPRE INCHIRIERE AP. 2 CAMERE CARTIER DOJA COMPLET MOBILLAT SI UTILAT REL. LA TEL. 0744182328

Caut bonă

Caut bonă
Cautam bona pentru baietel de 7 ani. Program 7.15 - 17.30 . Duminica zi libera. relatii 0740014001

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Sc angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor. Se oferă contract ...

Spațiu de închiriat în Dorohoi

Spațiu de închiriat în Dorohoi
Ofer spre închiriere spațiu cu suprafața de 300 mp Spațiul este situat în Dorohoi ,strada ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in cautarea unui loc de munca . jobul dorit .agent vanzari credite ,asigurari, telefonie , tv , ...

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati

Vând teren intravilan Trestiana-utilitati
Vând teren intravilan de vanzare situat in Dorohoi(Trestiana), strada Ardeal-utilitati. 3 parcele ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro