Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Botoșani efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a fost descoperit transportând 420 pachete de ţigări de contrabandă.

În data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani, în cadrul unei acţiuni punctuale desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, au oprit pentru control, pe comunicaţia Rădăuți Prut - Darabani, pe raza localităţii Horodiștea, un autoturism marca Volkwagen Passat, condus de un cetăţean român, în vârstă de 53 de ani.

La controlul efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, pe bancheta din spate a autoturismului, ascunse în două pungi de culoare neagră, 8.400 ţigarete (420 pachete de ţigări) de diferite mărci, cu timbru de acciză R. Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat țigările de pe raza județului Botoșani, pentru consumul propriu.

Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de produse accizabile, în valoare totală de 5.292, lei a fost confiscată. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

23
DorohoiNews.ro, 23-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Dealu Morii

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Magistra

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Mobilier Delagrave deschide punct de lucru în Dorohoi și angajează personal. Vezi detalii!

Mobilier Delagrave deschide punct de lucru în Dorohoi și angajează personal. Vezi detalii!
Mobilier Delagrave Romania propune soluții complete de mobilier și echipamente școlare pentru creșe, ...

Delta Con angajează personal calificat pentru departamentul de resurse umane / secretariat

Delta Con angajează personal calificat pentru departamentul de resurse umane / secretariat
SC DELTA CON SRL angajează personal calificat în cadrul departamentului de resurse umane / secretariat. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală de jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este ...

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar

SC din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar
Societate Comerciala din Dorohoi angajează vânzătoare pentru magazin alimentar. Ralații la telefon: ...

Economist - caut loc de muncă

Economist - caut loc de muncă
Absolventă a Facultății de economie și administrarea afacerilor, specializarea Informatică economică, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Copiii, nurorile și nepoții anunță faptul că s-a stins o ființă atât de dragă, Surigiu ...

Vând teren pentru construcții

Vând teren pentru construcții
vand 3400mp teren constructii cu toate utilitatile gaz apa curent electric canalizare pe stada casin ...

Vând apartament urgent

Vând apartament urgent
Vand apartament 2 camere, 48 m2, zona centrală, str. GRIGORE GHICA nr. 40 , bl 38 ( blocul vechi), sc ...

Închiriez apartament cu 3 camere

Închiriez apartament cu 3 camere
Închiriez apartament semidecomandat cu 3 camere. Apartamentul este complet mobilat si utilat.pentru ...

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat

Vând apartament cu trei camere, semidecomandat
Vând apartament cu trei camere semidecomandat, utilat, mobilat cu îmbunătățiri, etaj 2. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro