Șofer în stare de ebrietate descoperit de polițiști în trafic

3 feb. 2022, Infractional
Șofer în stare de ebrietate descoperit de polițiști în trafic

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au fost sesizați miercuri 2 februarie, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană care se deplasează cu autoturismul prin localitatea Durnești, este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. 

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat autoturismul indicat, precum și pe conducătorul acestuia, căruia i s-a stabilit identitatea în persoana unui tânăr de 22 de ani, din comuna Guranda. 

Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro