Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

politia

În acest sfârșit de săptămână, 9-10 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni în întreg județul, pentru prevenirea infracționalitații stradale, creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică și impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Astfel, au fost angrenate peste 300 de forțe de ordine, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, precum și polițiști din cadrul polițiilor municipale, orășenești și subunităților de poliție.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 900 de persoane și controlate peste 80 de autovehicule.

De asemenea, au fost verificate peste 70 de unități economice, fiind vizate discotecile și barurile cu program prelungit, precum și alte unități unde se concentrează un aflux mare de persoane, prilej cu care au fost constatate 15 infracțiuni și a fost suspendată activitatea pentru o perioadă de 10 zile, pentru două unități economice, din municipiul Dorohoi.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 132 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 183.000 de lei.

Totodată, au fost constatate în flagrant delict, 19 infracțiuni la regimul rutier și infracțiuni contra persoanei, fiind întocmite dosare de cercetare penală.

Exemple:
La data de 10 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din orașul Flămânzi, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și care avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 9 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3, Hlipiceni au oprit pentru control, pe Drumul Comunal DC 52A, în comuna Albești, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Todireni, care avea o alcoolemie de 0,50 mg/l în aerul expirat.

La data de 9 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Dobârceni, care avea o alcoolemie de 1,06 mg/l în aerul expirat.

La data de 9 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Drumul Județean, DJ 282, din comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Hlipiceni, care avea o alcoolemie de 1,02 mg/l în aerul expirat.

La data de 9 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe raza localității Horodiștea, un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din comuna Păltiniș, care avea dreptul de a conduce autoturisme, suspendat.

La data de 9 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din aceeași localitatea,  care avea o alcoolemie de 0,40 mg/l în aerul expirat.

La data de 10 aprilie 2022, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Darabani au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din orașul Darabani, care avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

politia
DorohoiNews.ro, 11-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro