Scandal și bătaie într-un bar din Dorohoi

1 aug. 2011, Infractional
Scandal și bătaie într-un bar din Dorohoi

Sâmbătă 30 iulie, în jurul orei 22.30, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, în timp ce se afla în executarea unei misiuni de ordine publică pe Bulevardul Victoriei din municipiului Dorohoi, a fost sesizat de către D.I.C., în vârstă de 20 de ani, despre faptul că a fost agresat fizic de o persoană necunoscută.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii l-au identificat  pe N.L., de 25 ani, barman la SC ROT-LINE INDUSTRY SRL de pe Bulevardul Victoriei, care l-a lovit cu pumnii şi picioarele în zona feţei pe D.I.C., fapta petrecându-se în faţa barului. Continuând verificările, jandarmii au descoperit faptul că persoana agresată a distrus, cu puţin timp în urmă, mai multe bunuri, în barul susmenţionat.
D.I.C., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a lovit cu pumnul în tejgheaua barului, aceasta a ieşit din suportul de susţinere şi în cădere a distrus un sistem audio, mai multe sticle de bare şi câteva pahare, în valoare totală de aproximativ 600 de lei.

N.L. nu era de serviciu în momentul săvârşirii faptei. Acesta se afla întâmplător în zona respectivă şi, aflând de la colegul său despre distrugerea sistemului audio, l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe D.I.C.
Cei doi au fost conduşi  la sediul grupei de supraveghere şi ordine-publică Dorohoi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, unde lui N.L. i -a fost întocmit dosar cu acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii ,,de lovire sau alte violenţe”, conform art.180 Cod Penal şi lui D.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ,,distrugere”, conform art.217 Cod Penal.
Dosarele cu actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi spre soluţionare. (DorohoiNews.ro)
 

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!