Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

WhatsApp Image 2022-08-05 at 06.46.20

Polițiștii botoșăneni au acționat joi 4 august, în întreg județul pentru prevenirea faptelor ilegale în domeniul silvic.

Acțiunea s-a desfășurat la nivel național, urmărindu-se respectarea normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, transporturi care au acționat împreună cu jandarmi, polițisti de frontieră dar și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și Ocoalelor Silvice.

În cadrul acțiunilor au verificate 219 mijloace de transport, au fost executate 87 de controale, au fost constatate 3 infracțiuni, iar în urma neregulilor identificate au fost aplicate 56 de sancțiuni contravenționale în valoare de 90.061 lei, iar în urma controalelor efectuate a fost confiscată cantitatea de aproximativ  223,18 metri cubi de material lemnos.
 
Exemple
La data de 4 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul județean DJ 291 în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 lei conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 C în localitatea Bucecea, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține nici un document specific de transport pentru materialul lemnos, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos a fost confiscat.

Tot joi 4 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul național DN 29 A, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de un bărbat de 52 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul nu deține documente specifice de transport pentru întreaga cantitate de materialul lemnos transportată, acesta fiind sancționat contravențional cu avertisment în conform Legii 171/2010 iar materialul lemnos pentru care conducătorul nu deținea documente, a fost confiscat.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, la un punct de lucru din comuna Dersca.  În urma activităților desfășurate s-a constatat faptul că în perioada februarie – august 2022, agentul economic a primit mai multe cantități de material lemnos, fără ca acestea să fie însoțite de documente legale de proveniență.

Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei, totodată fiind confiscată  cantitatea de 190, 12 metri cubi material lemnos, în valoare de 32.965,65 de lei.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

WhatsApp Image 2022-08-05 at 06.46.20WhatsApp Image 2022-08-05 at 06.46.20 (2)WhatsApp Image 2022-08-05 at 06.46.21WhatsApp Image 2022-08-05 at 08.55.33WhatsApp Image 2022-08-05 at 06.46.20 (1)
DorohoiNews.ro, 05-08-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Vând stoloni de căpșuni, soi foarte aromat și productiv, cu prețul de 1 leu/ stolon. Comanda ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați

SC din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați
Societate comercială din Dorohoi angajează șoferi și muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro