Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Tânăr din R. Moldova oprit la frontieră 1

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au depistat în zona de responsabilitate un tânăr din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România, trecând înot râul Prut.

În data de 22 august a.c. în jurul orei 18.50, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, în apropierea malului râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Vetrişoaia, o persoană care nu-și justifica prezența în zonă.

Colegii noştri au procedat la interceptarea şi legitimarea persoanei. Întrucât cetăţeanul respectiv nu avea documente asupra sa a fost condus la sediul sectorului în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor.

În urma verificărilor specifice efectuate, şi cu sprijinul autorităților din R. Moldova, s-a stabilit că persoana este un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 21 ani și a trecut înot râul Prut cu intenția de a ajunge în România, în căutarea unui loc de muncă.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  intrarea în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie, persoana a fost preluată de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Tânăr din R. Moldova oprit la frontieră 1
DorohoiNews.ro, 23-08-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Personalul Spitalului Municipal Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Personalul Spitalului Municipal Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Cu profundă compasiune, întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de doamna ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Închiriez garsonieră mobilată. Relații la telefon: 0748993952

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vând apartament cu 2 camere situat pe Aleea Vișinului nr.3, Bloc N13, etaj 3. Apartamentul are ...

Caut să închiriez locuință cu 2-3 camere în Dorohoi

Caut să închiriez locuință cu 2-3 camere în Dorohoi
Caut să închiriez apartament sau casă cu 2-3 camere în Dorohoi, pe o perioadă de aproximativ ...

Caut doamnă pentru menaj

Caut doamnă pentru menaj
Caut o doamnă care să se ocupe cu menajul in apartamentului mamei mele. Mama mea a suferit un AVC, ...

Vând combină frigoriică

Vând combină frigoriică
Vand Combina frigorifica marca Artic stare functionare. Relatii la telefon 0745 058 663

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, doamna învățătoare și colectivul de părinți al clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro