Trei dintr-o lovitură. Accident produs de un tânăr de 19 ani băut și fără permis

30 aug. 2022, Infractional
Trei dintr-o lovitură. Accident produs de un tânăr de 19 ani băut și fără permis

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați luni 29 august, prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Pod de Piatră, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Pod de Piatră, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a acroșat trei autoturisme, care erau parcate pe marginea părții carosabile.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!