Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

În zilele de 19 și 20 octombrie, polițiștii botoșăneni au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice în rândul cetățenilor și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Astfel, în urma sesizărilor efectuate prin apel 112, polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, cele mai multe dintre acestea fiind pentru aplanarea unor stări conflictuale.

Totodată, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în valoare de peste 4.000 de lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, 5 persoane au fost sancționate contravențional pentru apelarea nejustificată a S.N.U.A.U. 112 sau pentru alarmarea fără motiv a forțelor de ordine.

Exemple:
Un bărbat din orașul Ștefănești a apelat S.N.U.A.U 112 spunând ca va arunca în aer o instituție publică. Acesta fost sancționat de polițiști cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

O femeie de municipiul Botoșani a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, în urma unui conflict cu o altă persoană, ar fi fost lovită și udată cu apă de către aceasta, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor. Aceasta a fost sancționată de polițiști cu amendă în cuantum de 100 de lei, pentru alarmare falsă.

Un bărbat din Ripiceni a apelat de mai multe ori S.N.U.A.U. 112 solicitând să vorbească cu polițiștii, fără a avea vreo urgență. Polițiștii care s-au deplasat la locuința sa, l-au sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Un bărbat din Dorohoi a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că are neînțelegeri cu un vecin, iar acesta din urmă, provoacă scandal, aspecte care nu s-au confirmat în urma intervenției polițiștilor, motiv pentru care, apelantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Un bărbat din Ștefănești, în urma unei neînțelegeri cu o persoană care transporta marfă, a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 faptul că persoana respectivă nu deține documente legale, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de polițiști. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

Recomandăm cetățenilor să apeleze S.N.U.A.U. 112 doar în caz de urgență!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2
DorohoiNews.ro, 21-10-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)

Florisol Dorohoi angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei)
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați (bărbați sau femei) la secția de producție ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro