Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o razie pentru combaterea fenomenului infracțional și contravențional, atât în municipiul Botoșani cât și în localitățile arondate Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate 170 de autovehicule și aproximativ 40 de unități comerciale. Totodată, au fost efectuate 60 de testări cu apartul etilotest și 14 testări cu apartul DrugTest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. 

Dintre acestea, 8 sancțiuni au fost aplicate pentru neresepctarea normelor de conviețuire socială, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în acest context,  fiind dispusă și confiscarea a peste 7.500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. 

La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate și Serviciului pentru Acțiuni Speciale și s-a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobiă Bacău ”Alexandru cel Bun” și Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Dorohoi
La data de 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 150 de persoane, controlate 138 de autovehicule și au fost efectuate aproximativ 100 de testări cu aparatul etilotest. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de aproximativ 8.000 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Ștefănești 
La data de 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare, consumul de băuturi alcoolice. 

În urma activitățiilor defășurate au fost legitimate 77 de persoane, controlate 62 de autovehicule și au fost efectuate 32 de testări cu apartul etilotest. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei. 

Darabani
La data de 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei din cadrul Secției de poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea criminalității stradale și creșterea gradului de siguranță rutieră. 

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate 90 de persoane și controlate 58 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei. 

Dintre acestea, 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, iar 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. 

Flămânzi 
La data de 27 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea orcăror fapte antisociale, în zona piețelor, târgurilor și oboarelor. 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 26 de persoane și au fost controlate 8 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei. 

Dintre acestea, 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar 3 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol. 

Bucecea
La data de 27 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, care fac obiectul dosarelor electronice de surpaveghere. 

În cadrul activităților desfășuarate au fost verificate 14 persoane care fac obiectul dosarelor electronice de supraveghere și o persoană față de care este dispusă măsura controlului judiciar, fără a fi constatate nereguli. 

Vlăsinești 
La data de 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea infracțiunilor stradale și prevenirea accidentelor rutiere.  

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 85 de persoane, controlate 70 de autovehicule și au fost efectuate 30 de testări cu aparatul etilotest. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice. 

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1
DorohoiNews.ro, 28-11-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro