Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Pescari

În perioada 2-5 februarie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea pescuitului ilegal, a transportului ilegal de pește și produse din pește și a accidentelor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Activitatea s-a desfășurat pe raza întregului județ, fiind legitimate peste 120 de persoane, controlate 73 de autovehicule, 2 ambarcațiuni și un agent economic.

De asemenea, polițiștii au patrulat în 18 trenuri care au tranzitat județul Botoșani, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate au fost constatate în flagrant delict 4 infracțiuni, au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost confiscate 25 de kilograme de pește.

Exemplu:
La data de 4 februarie 2023, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Ripiceni a fost depistat pe drumul național, D.N. 29 C, în aceeași localitate, în timp ce tranporta în autoturism, 25 de kilograme de pește, fără a deține documente legale.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, transport, sau comercializare fără documente legale a peștelui, iar întreaga cantitate de pește a fost supusă confiscării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Pescari
DorohoiNews.ro, 07-02-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare

SC angajează responsabil facturare
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu două camere complet mobilat situat în aleea criva la ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro