Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

accident-scuter-1024x768

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dobârceni au fost sesizați joi 18 mai, prin apel 112, cu privire la faptul că pe un drum comunal, din comuna Dobârceni, s-a produs un accident de circulație, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un bărbat, de 49 de ani, în timp ce se deplasa cu mopedul, pe drumul public, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în șanțul de pe marginea părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului mopedului, care a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și vătămare corporală din culpă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Diet Club BT





GALERIE FOTO

accident-scuter-1024x768
DorohoiNews.ro, 19-05-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Diet Club BT

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

CMC

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PUBLICITATE

Dealu Morii



PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

DELTA CON angajează muncitori calificați

DELTA CON angajează muncitori calificați
SC DELTA CON SRL angajează muncitori calificați cu o vechime de minim 2 ani ca electricieni, dulgheri, ...

Societate comercială din Dorohoi, producătoare de mobilier, își mărește echipa. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi, producătoare de mobilier, își mărește echipa. Vezi detalii!
Cine suntem ? Cu o experință de peste 150 de ani, Mobilier Delagrave Romania exceleazăîntre ...

SC cu profil agricol angajează opetrator introducere date

SC cu profil agricol angajează opetrator introducere date
Societate comercială cu profil agricol angajează operator introducere date, cu temeinice cunoștințe ...

Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor, în special șef ...

Mindo Dorohoi angajează inginer chimist / laborant

Mindo Dorohoi angajează inginer chimist / laborant
Mindo Dorohoi angajează inginer chimist / laborant. Relații la telefon: 0743146820

Angajez 2 muncitori necalificați, mecanici auto cu minimă experiență

Angajez 2 muncitori necalificați, mecanici auto cu minimă experiență
Angajez în Dorohoi 2 necalificati Mecanici auto cu minimă experiență Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm operatori mașini de cusut industriale pentru linia de confecționat genți și căști moto

Angajăm operatori mașini de cusut industriale pentru linia de confecționat genți și căști moto
S.C. JADE FASHION S.R.L. BOTOSANI, profil confecții marochinărie, angajează: - confecționeri cu experiență ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vind teren pt casa, 2100 mp din care in jur de 1400 mp construibili, apa, gaz, canal. Pe teren se afla ...

Vând femelă Cane Corso

Vând femelă Cane Corso
Vand femela Cane Corso, data nasterii 31.08.2022, detine carnet de sanatate.Pret 1200 lei negociabil. ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite sincere condoleanțe

 Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea la cele veșnice ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro