S-a urcat la volan deși avea permisul suspendat

22 sept. 2011, Infractional
S-a urcat la volan deși avea permisul suspendat

La data de 21.09.2011, în jurul orei 17.55, P. ADRIAN de 43 ani, din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională, din municipiul Botoşani.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Faţă de P. ADRIAN se continuă cercetările sub aspectul săvârrşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!