Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

baut-la-volan

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au fost sesizați duminică 23 iulie, prin apel 112 cu privire la faptul că drumul public, din comuna Vorniceni s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

În urma deplasării la fața locului s-a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 22 de ani, din comuna Vorniceni, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul public, din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejuare în care a intrat în coliziune cu un alt autorusim, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, în fața sa.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicescă pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilrii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

baut-la-volan
DorohoiNews.ro, 24-07-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți ...

DANIVAS solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul „Secție debitare material lemnos și fabricare peleți și brichete”
SC DANIVAS SRL solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul SECȚIE DEBITARE MATERIAL ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre inchiriere apartament cu doua camere decomandate,in Dorohoi,str.Duzilor. Relatii la telefon ...

Vând teren intravilan

Vând teren intravilan
Vând 1500 mp teren intravilan in centrul satului Popeni la 10 minute de Dorohoi.Pe teren este o ...

Teren de vânzare

Teren de vânzare
Vând teren intravilan în suprafață de 9450 mp , situat în localitatea Iezer , comuna ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro