Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

masina

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Drabani au oprit pentru control, luni, 18 septembrie 2023, în jurul orei 03:00, pe drumul comunal D.C. 82 B, în comuna Suharău, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea i-a fost încredințat de o tânără, de 25 de ani, pasageră în autoturism.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

În ziua anterioară, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul comunal din localitatea Vorniceni, un autoturism, care la vederea autospecialei de poliție, a schimbat direcția de deplasare.

Polițiștii au procedat la oprirea autoturismului respectiv, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăteni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducerea pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea avea inspecția tehnică periodică expirată și nu era asigurat.

Pentru lipsa asigurării și a inspecției tehnice periodice expirate, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, iar pentru conducere fără permis a fost întocmit dosar de cercetare penală.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

masina
DorohoiNews.ro, 18-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

Vând stoloni de căpșuni

Vând stoloni de căpșuni
Răsad la pahar bine înrădăcinat, Soi Gigantela,unifer, incepe coacerea la 21 mai, productiv, ...

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă trecerea în neființă ...

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro