Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Foto_02

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează, marți, 19.09.2023, 121 de percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. 

„S-a reținut că începând cu finele anului 2022, mai multe persoane care sunt angajate sau controlează două societăți comerciale de pe raza județului Iași, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În acest context aceştia produc și comercializează dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri etc.) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, identificându-se în cursul investigațiilor substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și în unele cazuri inclusiv THC.

De asemenea, s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional au produs în vederea comercializării peste 100.000 de dispozitive tip VAPE care conțineau substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor  (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape" care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi prin urmare un efect psihoactiv. O parte din aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol) o substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive, denumite  generic "etnobotanice".

Din cercetările efectuate a mai rezultat că dispozitivele de tip "vape" care au în componenţă HHC sunt comercializate preponderent pe piaţa on-line (site-uri de specialitate şi  site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse) dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA ). 

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011 (republicată) privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.” se arată în comunicatul instituției.

În urma investigațiilor au fost identificate un număr de 28 societăți care comercializează astfel de produse la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip "vape" se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane. 

De asemenea, s-a stabilit  faptul că minorii au acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care vând astfel de  produse  deși cunosc efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le comercializează fără nicio restricție inclusiv minorilor.

Urmează să fie aduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași 42 de persoane. 

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate București, Ploiești, Pitești, Timișoara, Cluj, Suceava, Bacău, Galați, Craiova, Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Arad, Sibiu, Hunedoara, Botoșani, Harghita, Satu Mare, Baia Mare, Brăila, Vrancea, Neamț, Buzău și beneficiază de sprijinul Jandarmeriei Române.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, Direcţia Operaţiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul IGPR.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Foto_02
DorohoiNews.ro, 19-09-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


De ce are ciocănitoarea cioc?
Ca să nu dea cu capul în copaci!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

Angajăm operator calculator în Dorohoi

Angajăm operator calculator în Dorohoi
Angajăm Operator calculator în sediul nostru din Dorohoi, Bd. Victoriei, Nr. 68, Bloc E3, Scara ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc
*Poziție:* Personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc  *Locație:*Dorohoi  *Cerințe:* - ...

Caut doamnă pentru îngrijire bătrân

Caut doamnă pentru îngrijire bătrân
Caut doamna pentru îngrijire bătrân ! Relații tel. 0756062737

Ofer spre închiriere apartament cu o cameră

Ofer spre închiriere apartament cu o cameră
Ofer pentru închiriere apartament cu o camera, cu centrală termică, mobilat și utilat, cu o ...

Vând teren în Horlăceni

Vând teren în Horlăceni
Vând teren in Horlaceni la strada DN 29 A Dorohoi - Suceava detalii 0757245186

Servicii mentenanță

Servicii mentenanță
Inginer execut lucrari de mentenanta utilaje procesare relatii la tel. 0748993952

Vând teren

Vând teren
Vand locuri de casa la pret avantajos relatii la Tel. 0748993952

Închiriere restaurant

Închiriere restaurant
Inchiriere Rstaurant suprafata de 400 mp cu toate dotarile autorizat functionabil. relatii la Tel. 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro