Un vitezoman s-a ales cu dosar de urmărire penală pentru că a condus sub influența alcoolului

16 oct. 2023, Infractional
Un vitezoman s-a ales cu dosar de urmărire penală pentru că a condus sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, duminică, 15 octombrie 2023, pe drumul județean D.J. 208 C, în comuna Vorona, un autoturism, condus de un tânăr, de 31 de ani, din municipiul Botoșani, care circula cu viteză peste limita legală.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei, pentru faptul că circula cu viteză peste limita legală, respectiv 104 km/h, în localitate, iar pentru faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Sursa: DorohoiNews.ro