Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Imigrari_1

Trei societăți comerciale din municipiul Botoșani au fost verificate ieri de polițiștii de imigrări, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. 16 străini au fost legitimați.

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Ordine Publică au desfășurat, în municipiul Botoșani, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Au fost verificate trei societăți comerciale, dintre care două au ca domeniu de activitate Restaurante, iar una Hoteluri și alte activități de cazare.

În acest context au fost legitimați 16 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 37 de ani. Dintre persoanele legitimate, nouă sunt din Bangladesh, cinci sunt din Nepal, iar două din Sri Lanka. 

Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, iar în urma verificărilor nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu.

Străinilor le-au fost reamintite prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv drepturile și obligațiile pe care le au pe teritoriul României, dar și riscurile și consecințele la care se expun în cazul în care intenționează să părăsească ilegal teritoriul României.

În conformitate cu articolul 3 din actul normativ mai sus menționat, străinii au următoarele drepturi:
 
- Străinii care locuiesc legal în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care România este parte.

- Străinii aflaţi legal în România se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul oriunde pe teritoriul României.

- Străinii care locuiesc legal în România şi părăsesc temporar teritoriul statului român au dreptul de a reintra pe toată durata valabilităţii permisului de şedere.

- Pot beneficia de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, numai străinii cu reşedinţa sau domiciliul în România.

- Străinii cărora li s-a eliberat un document de către Oficiul Român pentru Imigrări au dreptul de a verifica datele personale înscrise în acesta şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date care nu corespund realităţii.

- Străinii cuprinşi în învăţământul de toate gradele au acces, fără restricţii, la activităţile şcolare şi de instruire în societate.

De asemenea, în conformitate cu articolul 4 din același act normativ, străinii au și obligații: 

- Pe timpul şederii în România străinii sunt obligaţi să respecte legislaţia română.

- Străinii nu pot organiza pe teritoriul României partide politice ori alte organizaţii sau grupări similare acestora şi nici nu pot face parte din acestea, nu pot ocupa funcţii şi demnităţi publice şi nu pot iniţia, organiza sau participa la manifestaţii ori întruniri care aduc atingere ordinii publice sau securităţii naţionale. 

- Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade.

- Străinii care intră pe teritoriul statului român sau care ies de pe acesta au obligaţia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii.

- Străinii aflaţi pe teritoriul României au obligaţia de a se supune, în condiţiile legii, controlului organelor de poliţie şi al celorlalte autorităţi publice competente în acest sens.

- Străinii au obligaţia de a se supune amprentării şi fotografierii, în situaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Imigrari_1
DorohoiNews.ro, 12-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro