Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Droguri

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Birou Rutier, au oprit sâmbătă, 16 decembrie 2023, pentru control pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism în care se aflau 5 tineri.

În urma verificărilor efectuate și a controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanți, au fost găsite trei foițe din staniol ce conțin o substanță vegetală de culoare brun sub formă de muguri, care au fost ridicate de polițiști pentru continuarea cercetărilor.

În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Birou Rutier, au oprit pentru control pe Bulevardul Mihai Eminescu,un autoturism în care se aflau 5 tineri.

În urma verificărilor efectuate și a controlului corporal, asupra unuia dintre ocupanți, a fost găsită o foiță din staniol ce conține o substanță vegetală de culoare brun sub formă de muguri, în timp ce, asupra altuia, a fost găsit, în lenjeria intimă, un pliculeț autosigilant din material plastic, transparent, ce conține o substanță pulverulentă de culoare albă, toate fiind ridicate de polițiști.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept” și „deținerea de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept”.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Droguri
DorohoiNews.ro, 18-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând peugeut 308, an 2010

dorohoinews.ro
Vând peugeut stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro