Un cetățean din Republica Moldova a plătit 500 de euro pentru un permis de conducere și s-a ales cu dosar penal

2 feb. 2024, Infractional
Un cetățean din Republica Moldova a plătit 500 de euro pentru un permis de conducere și s-a ales cu dosar penal

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a prezentat, la controlul de frontieră, un permis de conducere cu însemnele autorităților din R. Moldova, care era fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat, joi, 1 februarie 2024, în jurul orei 16.20, pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile B, C, D și E, cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia sa. Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, s-a constatat că bărbatul nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în anul 2008, fiind la muncă într-un stat din afara Uniunii Europene, a obținut permisul de conducere de la o școală de șoferi, cu scopul de a găsi un loc de muncă mai bine plătit. A plătit suma de 500 de euro pentru document, fiind asigurat de reprezentantul școlii că permisul de conducere este autentic și valabil.
 
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa: DorohoiNews.ro

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!