Trei tineri cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat

10 nov. 2011, Infractional
Trei tineri cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat

La data de 09.11.2011, poliţiştii Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești au fost sesizați printr-un apel de urgenţă 112 de către A. GHEORGHE de 38 ani, din orașul Ștefănești, judeţul Botoșani despre faptul că o persoană necunoscută, pe care a transportat-o până în localitatea Ripiceni, i-a sustras autoturismul proprietate personală.

La fața locului echipa operativă a stabilit că partea vătămată, în ziua de 08.11.2011, în jurul orei 17.15, a plecat din orașul Ștefănești către localitatea Ripiceni pentru a transporta o persoană necunoscută, contra sumei de 60 lei.

Ajungând în această localitate, a oprit pe strada Căminului, unde după ce pasagerul a coborât, A. GHEORGHE a parcat mașina, a încuiat-o și a plecat. Reîntorcându-se în jurul orei 20.10, a constatat că autoturismul i-a fost sustras, însă nu a reclamat acest lucru până la 09.11.2011, ora 00.50.

Poliţiştii au identificat trei tineri, suspecţi de săvârşirea faptei reclamate, în persona lui O. GEORGE de 24 ani, C. DĂNUȚ-ALEXANDRU de 20 ani și respectiv G.MIHAI de 19 ani, toți din comuna Ripiceni, județul Botoșani. Autoturismul a fost găsit pe raza comunei Ripiceni.

Față de cei trei suspecţi au fost întocmite documente procedurale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând a se dispune soluție procedurală. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro