Dorohoian depistat în trafic cu o alcoolemie peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat

11 iul. 2024, Infractional
Dorohoian depistat în trafic cu o alcoolemie peste 1 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, miercuri 10 iulie, pe strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 39 ani, din municipiul Dorohoi.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicesacă pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sursa: dorohoinews.ro