Material lemnos confiscat și amendă de 1.000 de lei pentru lipsa documentelor

10 oct. 2024, Infractional
Material lemnos confiscat și amendă de 1.000 de lei pentru lipsa documentelor

La data de 9 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Hilișeu Horia, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta peste trei metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență sau transport, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.

Sursa: dorohoinews.ro