Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neîmatriculat.

În ziua de 25 octombrie a.c, în jurul orei 08.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 56 de ani, conducând un autoturism, cu număr de înmatriculare specific Belgiei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta a fost radiat din circulaţie de autoritățile din Belgia începând cu data de 26.06.2024, iar în prezent nu figurează a fi înmatriculat în circulație de către un alt stat. 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Autoturism radiat din circulație, descoperit în trafic
DorohoiNews.ro, 28-10-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi

Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi
Vânzare, închiriere sau asociere. Terenuri intravilane situate în Dorohoi vizavi de ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Dorim sa angajam o persoana serioasa pe termen lung pentru lucru in cadrul spalatorie noastre. Experienta ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar și ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru ...

SC Forestiera Rosetti SRL - Anunț Mediu

SC Forestiera Rosetti SRL - Anunț Mediu
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani anunță publicul interesat că în urma analizei ...

Look Up Style angajează consilieră de vânzări

Look Up Style angajează consilieră de vânzări
Angajăm consilieră de vânzări pentru magazin de îmbrăcăminte fizic și online(vânzătoare/casieră) ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Vând casă în Dorohoi

Vând casă în Dorohoi
Vând casa în Dorohoi, strada George Enescu nr.100. Pentru mai multe detalii sunați va rog ...

Gânduri de alinare de la colectivul Grădiniței cu program prelungit nr. 6 Dorohoi

Gânduri de alinare de la colectivul Grădiniței cu program prelungit nr. 6 Dorohoi
Gânduri de alinare se îndreaptă acum, la trecerea în neființă a cumnatului, către ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro